OSPITALITATEA (Vaieira 5785)

Nici nu am început bine acest ciclu de citire a Torei și deja întâmpinăm o dificultate… Pericopa Vaieira, pe care urmează să o citim în acest Șabat, nu include nicio poruncă nouă din cele 613 porunci ale Torei. Singura poruncă despre care se poate spune că este menționată în textul biblic este porunca circumciziei (brit mila) din Geneza 21:4, însă despre ea am vorbit deja în eseul de săptămâna trecută.

Săptămâna aceasta suntem așadar forțați să ne îndreptăm atenția către un concept care nu este propriu-zis o poruncă din cele 613, ci mai degrabă o valoare iudaică deosebit de importantă, un comportament pe care tradiția iudaică l-a asociat cu atributele bune (midot tovot) ale spiritului uman: hahnasat orhim – ospitalitatea.

În versetele de debut ale pericopei, Tora ne aduce în prim-plan acest concept de ospitalitate, pornind chiar de la imaginea patriarhului Avraham, a cărui generozitate față de trei oaspeți (numiți ”bărbați” sau trei ”oameni” în textul biblic, dar interpretați de tradiție ca fiind de fapt îngeri) a devenit o paradigmă pentru toate generațiile. În ciuda faptului că era în a treia zi după circumcizie – când, se spune, durerea și suferința sunt maxime – Tora ne spune că Avraham și-a întâmpinat oaspeții cu un entuziasm ieșit din comun. Iată versetele:

Domnul i S-a arătat [lui Avraham] în Elonei-Mamre, [pe când] el ședea la intrarea cortului, în arșița zilei. El și-a ridicat ochii și a văzut: și iată, trei oameni stând lângă el. El a văzut și a alergat în întâmpinarea lor din intrarea cortului și s-a prosternat spre pământ. Și a spus: „Stăpâne, dacă am găsit bunăvoință în ochii Tăi, te rog, nu trece pe lângă slujitorul tău. Să se ia, te rog, puțină apă și spălați-vă picioarele și rezemați-vă sub copac. Și eu voi lua o bucată de pâine și vă veți înviora inima; apoi veți trece [mai departe], căci de asta ați trecut pe la slujitorul vostru”. Ei au spus: „Așa să faci, precum ai vorbit.” Avraham s-a grăbit către cort, la Sara, și a spus: „Grăbește-te! [Ia] trei măsuri de făină [și trei de] făină fină! Frământă și fă turte!” Iar Avraham a fugit la vite, a luat un tăuraș fraged și bun și l-a dat tânărului care s-a grăbit să-l prepare. Și a luat unt și lapte și tăurașul pe care îl pregătise și [le-]a pus în fața lor; iar el a stat în picioare înaintea lor sub copac și au mâncat. – Geneza 18:1-8

Multe idei și implicații halahice derivă din acest episod. Mai mult decât orice altceva însă, rabinii punctează importanța acțiunii lui Avraham în context general uman. Cu un mesaj care sfidează trecerea timpului și își păstrează valabilitatea peste generații, Talmudul (Șabat 127a) afirmă următoarele: ”întâmpinarea oaspeților este chiar mai importantă decât întâlnirea Prezenței Divine (Șehina)”. Mesajul este profund: mai important decât a-L întâlni pe Dumnezeu este faptul de a-L emula pe Dumnezeu.

Porunca și detaliile ei halahice

Deși principiul de Hahnasat Orhim este derivat din pericopa Vaieira, Tora nu poruncește explicit – după cum am mai amintit – o astfel de poruncă. Astfel, cineva care va căuta un verset anume în textul bibic pentru a deduce din el conceptul de ospitalitate vor fi dezamăgiți. În tradiția iudaică, această noțiune este de fapt considerată ca făcând parte integrantă din porunca generică de ”iubire a aproapelui ca pe sine însuși” (ebr: ואהבת לרעך כמוך – veahavta lereaha kamoha) pe care Tora o impune în Leviticul 19:18. În cartea Mișne Tora, Rambam (Maimonide) include ospitalitatea în rândul poruncilor care „ilustrează iubirea față de semeni”, oferind alături de ea și alte exemple precum vizitarea bolnavilor (bikur holim) sau consolarea pe care o facem către cei aflați în doliu (nihum avelim).

Discutând detaliile conceptului, Rambam indică faptul că ospitalitatea presupune nu doar oferirea de hrană și cazare, ci și asigurarea unui climat pozitiv, cuvinte încurajatoare, o atmosferă de respect și grijă, precum și escortarea oaspetelui la plecare. În Șulhan Aruh (Yore Dea 376:4), acest ultim aspect este cu precădere întărit, subliniându-se faptul că escortarea oaspetelui este o componentă fundamentală a conceptului de ospitalitate. Explicația pentru această incluziune derivă tot din Talmud (Sota 46b), unde rabinii explică faptul că prin escortarea oaspetelui, gazda îi oferă acestuia respect și protecție împotriva pericolelor, asigurându-se că oaspetele continuă să fie protejat chiar și după ce iese de sub protecția efectivă a gazdei.

Etica ospitalității

Un element semnificativ din episodul întâlnirii lui Avraham cu îngerii este discreția și modestia care caracterizează acțiunile pe care Avraham le face. Spre exemplu, în Geneza 18:5, el le promite oaspeților doar „o bucată de pâine”, însă ajunge să le ofere mult mai mult decât atât, conform principiului enunțat și în Pirkei 1:16: ”Spune puține, dar fă multe”. Pornind de la acest detaliu, Rași comentează că un om care dorește să-și cinstească oaspeții cum se cuvine, trebuie să îi trateze cu o reverență aparte, ca și cum ar fi fost persoane de rang înalt, ospitalitatea fiind dezinteresată și necondiționată de statutul social al oaspetelui. El trebuie să se preocupe de bunăstarea lor, trebuie să facă tot posibilul să le ofere comfort și liniște, și să se asigure că toate nevoile lor, materiale și spirituale deopotrivă, sunt satisfăcute.

O idee similară este enunțată și de celebrul rabin Hafeț Haim (rabinul Israel Meir Kagan), care sugerează că ospitalitatea trebuie să fie însoțită de bucurie și căldură, și de un interes real și dezinteresat față de bunăstarea celor care beneficiază de ea. Primirea călduroasă a oaspeților – scrie Hafeț Haim – și grija față de ei nu sunt doar simple acte de generozitate, ci manifestări ale unei vieți îmbibate de sfințenie.

Tot în scrierile lui Hafeț Haim regăsim și ideea de a căuta în mod activ să avem oaspeți. Un om nu este așadar dator doar să-și aștepte și să-și primească bine oaspeții, ci și să le anticipeze sosirea și să-i caute cu asiduitate pentru a putea îndeplini acest precept divin: „Deși acest nivel înalt de comportament [al lui Avraham Avinu] nu este la îndemâna noastră, ar trebui totuși să învățăm de aici să căutăm oaspeți și să îi acceptăm în casele noastre cu mare afecțiune, la fel cum am acționa față de un om bogat de la care sperăm să câștigăm o sumă mare de bani!”

Tot în scrierile lui Hafeț Haim regăsim și un alt detaliu important important, care are un pronunțat efect practic asupra modului în care îndeplinim această poruncă: „Dacă oaspeții își petrec noaptea în casa unui om, el trebuie să le ofere cel mai bun așternut și chiar patul în care doarme el. Odihna celor obosiți este de mai bună calitate atunci când dorm confortabil, iar gazda trebuie să rețină că uneori, o odihnă bună poate fi chiar mai importantă decât o masă bună. Pentru a se motiva [să facă toate acestea], un om ar trebui să-și spună în mod constant: „Dacă eu aș fi oaspetele, cu siguranță aș dori să fiu tratat cu respect și grijă. Prin urmare, ar trebui să-mi tratez și eu oaspetele la fel, căci nu se știe niciodată unde ar putea ajunge în cele din urmă!”

Emularea atributelor divine

În iudaism, ospitalitatea este văzută și ca o modalitate de a emula grija lui Dumnezeu față de întreaga Sa creație. Prin ospitalitate, omul se apropie de Creator, transformându-și casa într-un loc de întâlnire cu Divinitatea. Bazându-se pe ideea că fiecare om este creat după ”imaginea lui Dumnezeu”, Sefer Ha’Hinuh comentează că această practică a ospitalității nu trebuie să fie aplicată doar prietenilor sau cunoscuților, ci și străinilor și chiar celor pe care nu-i simpatizăm în mod special.

Rabinul Ieșaiahu ben Avraham Ha’Levi Horowitz, cunoscut sub numele de Șla Hakadoș, un mare rabin și mistic din secolul al XVI-lea, subliniază că ospitalitatea este și un act de kedușa (sfințenie), care reflectă iubirea lui Dumnezeu față de oameni. Această abordare spirituală se regăsește și în învățăturile talmudice din Talmud (Chagiga 27a), unde regăsim ideea că o masă oferită oaspeților este asemănătoare unui mizbeah (altar) închinat lui Dumnezeu.

Poruncă fără binecuvântare?

Un subiect important și demn de dezvoltat aici este și cel al prezenței sau absenței unei binecuvântării speciale care să însoțească această acțiune. Deși am precizat în debutul eseului că hahnasat orhim nu este propriu-zis una din cele 613 porunci, o întrebare pe care ne-am putea-o pune ar fi și aceea dacă atunci când împlinim acest precept este necesar sau nu să rostim o binecuvântare. (Pentru cei dintre voi care nu știu deja, trebuie notat că multe acțiuni din viața iudaică, în special cele asociate cu îndeplinirea unor precepte ale Torei, impun și rostirea de binecuvântări instituite de rabini, formulate sub rubrica generală de birkot hamițvot – binecuvântări pentru împlinirea poruncilor divine.)

Așadar, spunem sau nu o binecuvântare pentru hahnasat orhim? Răspunsul simplu al iudaismului este NU. Poate paradoxal la prima vedere, legea mozaică nu a stabilit o binecuvântare (de tipul ”așer kideșanu bemițvotav vețivanu” – ”care ne-a sfințit prin poruncile Sale și ne-a poruncit să […]”) pentru această acțiune. De ce oare?

Iată câteva motive – toate foarte interesante și instructive – enunțate în Talmud și preluate și elucidate de către comentatori:

Nu spunem o binecuvântare pentru că legea mozaică nu impune binecuvântări pentru poruncile inter-personale, adică pentru acele porunci pentru a căror îndeplinire depindem nu doar de noi, ci și de alții. Spre exemplu, nu există o binecuvântare pentru actul de a da de pomană (țedaka) sau pentru vizitarea bolnavilor. De ce? Pentru că beneficiarul ar putea refuza să primească banii sau obiectele pe care dorim să i le dăm, caz în care am rosti o braha levatala, o binecuvântare în van.
Nu spunem o binecuvântare pentru că hahnasat orhim (ospitalitatea) face parte din categoria de mițvot necontenite, ”deschise”. Pentru actul de a fi ospitalieri nu există niciun moment prestabilit în legea iudaică. Nu trebuie să o îndeplinim nici la vreo sărbătoare anume, nici în vreun moment anume al zilei. Porunca nu are nici punct de început sau de sfârșit, și nici durată sau criteriu măsurabil pentru îndeplinirea ei. Putem primi oaspeți oricând și oriunde, fără restricții, iar această particularitate face ca determinarea unui moment propice pentru rostirea binecuvântării să fie practic imposibilă.
Nu spunem o binecuvântare pentru a nu creea un discomfort oaspetelui nostru. Esența acestei porunci este aceea de a-l face pe beneficiar să se simtă cât mai bine, mai relaxat, mai bine primit, și nu de a-l face să nu simtă că devine un ”obiect” al expresiei noastre spirituale.
Nu spunem o binecuvântare pentru că este important să ne obișnuim cu ideea de a emula acțiunile divine chiar și în afara contextului religios. După cum spunea și Șla Hakadoș, ospitalitatea este în sine un act de sfințenie, menit a ne apropia de Creatorul nostru – iar pentru așa ceva nu avem nevoie nici de ”prefață” și nici de vreo pregătire anume. Ceea ce ne trebuie este doar o stare de spirit deschisă către actul în sine, concentrată pe bunăvoința față de un alt om, față de un semen de-al nostru. O binecuvântare ar indica un ritual formal, iar sensul de bază al acestui comportament este tocmai acela de a nu ne îngrădi într-un formalism ritual, ci de a ne modela sufletul către o conduită morală și binevoitoare.

* * *

Există desigur și multe alte aspecte ale acestei porunci. Cărți întregi au fost scrise pe această temă. Mă voi opri însă aici, cu speranța că eseul a avut darul să vă instruiască și să vă provoace la reflecție. Din cele mai vechi timpuri și până azi, ospitalitatea a fost și rămâne o valoare deosebit de importantă în iudaism și în întreaga societate umană. De la mesele de Șabat și sărbători pentru prieteni, cunoscuți și străini deopotrivă, și până la inițiative comunitare de ajutorare a celor aflați în nevoie, hahnasat orhim continuă să fie o practică extrem de răspândită în comunitățile din întreaga lume. Ea este o valoare iudaică care cimentează parteneriatul dintre om și Dumnezeu, extinzând noțiunea de sacralitate la nivel social, promovând pace și bună înțelegere între oameni, contribuind la ajutorarea categoriilor defavorizate și inspirând fapte și atitudini pozitive, menite a eleva sufletul uman, spre slava eternă a Creatorului său. Să ne dea Dumnezeu ocazia, puterea și dorința de a onora pe toate creațiile Lui și de a ne comporta față de ele așa cum dorim să se comporte și El, în imensa Lui milă, față de noi.

Șabat Șalom!